Bașcana Găgăuziei, Eugenia Gutul, a transmis un mesaj din închisoare chiar în ziua alegerilor parlamentare. „Astăzi, în țară au loc alegeri importante. Nu este doar o zi de vot, ci momentul în care decidem împreună viitorul Republicii Moldova și al Găgăuziei”, a declarat ea printr-un mesaj publicat pe Telegram.
Gutul i-a îndemnat susținătorii să participe activ la procesul democratic, subliniind că „niciun om nu are dreptul să decidă în locul nostru cum va arăta viitorul”. Ea a adăugat că este esențial ca cetățenii să respingă „robia prin control extern, creditele fără sfârșit care încarcă generațiile viitoare și militarizarea, care atrage țara în conflicte străine”.
„Votul nostru este pacea noastră, libertatea noastră. Alegerea voastră în buletin este protejată prin secretul votului”, a spus Gutul, invitați toți cetățenii să meargă la urne fără teamă. Ea a cerut susținerea pentru „o viață demnă, un stat pașnic și social echitabil, valorile tradiționale și unitatea națională”.
Reamintim că Gutul a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”, în valoare de aproximativ 42,5 milioane de lei. În același dosar, Svetlana Popan, secretara oficiului central al formațiunii, a primit 6 ani de închisoare.





